Thursday, May 24, 2007

fii binevenit in tripu' meu

Domnul X este un distins profesor al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Domnul X face miştouri bădărane la adresa studenţilor care se nimeresc în raza lui vizuală - cu completarea "eşti proastă, fată" dacă îndrăzneşti să-l ironizezi finuţ sau să-l contrazici, mănâncă merdenele în timpul orelor şi shaorma în timpul examenului, dă teste finale la care pică 75% din studenţime. Că doar nu se gândeşte cineva că din 10 grile, niciuna nu are vreun răspuns corect. Domnul X este un un mare om şi de fiecare dată îţi oferă o alternativă. De pildă, dacă ai rămas restanţier la o anumită materie predată de domnia sa (licenţiată în chimie industrială!), ai două opţiuni: dai grila iarăşi, riscând să o pici din nou cu brio, sau dai un test cu o singură întrebare, două variante de răspuns. Întrebarea este: "Vrei nota 5?". Domnul X ar merita pagini întregi, dacă nu romane de descriere, dar din consideraţie pentru nervii mei şi-aşa întinşi la maximum o să mă opresc aici. (Mi-am adus aminte de el uitându-mă pe lista de examene şi relizând cu o scârbă maximă că tre` să-l văd duminică.. sper că pentru ultima oară. De data asta am avut de ales între o notă ceva mai mare de 5, asigurată din start, şi un proiect la care ne-a zis că n-avem şanse să luăm note de trecere).

Lucrez la o aplicaţie pe Cosmopolitan şi o analiză semiotică. Teancul de cărţi economice e încă virgin, nu ştiu când o să am timp să-i arăt şi lui puţină afecţiune. Diseară ne-ntâlnim toţi newyorkezii (13 fix, cu noroc) să bem un cico. Mai sunt 3 săptămâni.

Am ajuns să filosofez pe messenger despre legătura dintre formă şi fond, şi faptul că schimbarea de formă implică musai şi schimbarea fondului. (eu cu diacriticele pe blog, netstalker cu majusculele şi semnele de punctuaţie şi diacriticele pe ym).

Nu se mai merită să ieşi din bârlog, la statusul "Cine iese în locul meu din casă? recompensă substanţială" mi-au răspuns vreo 7 persoane în 10 minute. Materialiştii ăştia.

Ah, şi Ombladon are cea mai mare concentraţie de (&%&""%#" pe vers pătrat. Da` şi-o replică memorabilă: "Îmi rupi inima, îţi rup capu`."

4 comments:

zmin said...

cine ma, agariciul asta?

puttycat said...

claaaar :)

sagesse said...

Să-i spunem domnul M? :D

puttycat said...

Hmm.. şi să iasă din anonimat? Neeah, nu merită mai mult de-un X ;))
(dar, teoretic, am putea foarte bine să-i zicem şi M. :D)