dor şi frică, frică şi dor, fridor

Ploaia mocănească de azi mi-a adus aminte de el, de oraşul cel făr' de somn. L-am întrebat pe A. dacă lui nu i-e dor şi mi-a zis că nu.
”Niciodată?”
”Niciodată. ....Da' să vezi fază, m-am jucat zilele astea ceva şi eram în Manhattan şi aveam un quest în Staten Island.. şi eu ştiam să iau ferryu' spre Staten island astă-vară, da' cu ăsta n-am ştiut s-ajung. Am fost atunci, cu rusoaica...”
Şi cică neva` eva`. :)

Printre multiplele mele frici, nevroze şi nelinişti existenţiale s-a strecurat timid şi o chestie numită death anxiety (după cum bine mi-a luminat calea K, ajutat de ol` pal google). După nişte discuţii şi experienţe nu tocmai plăcute, în seara asta am început să plâng de frică c-o să mor. Acu', peste 10 ani, peste 50 de ani, nu contează când; important e că o să dispar şi vreau ca măcar o parte din mine să rămână. Ca tot omu', şi eu. Dar tot K zice că nu-s deloc nebună, doar tânără şi femeie, deci candidatul perfect la crize existenţiale. E dovedit ştiinţific! :)

Şi soundtrack-ul perfect pentru fridor-ul meu, Craig Armstrong.