m-au furat, da

Văd şi eu, în al cincisprezecelea ceas, că Mihai mi-a pasat o leapşă şi, cum am fost prima care i-a venit la taste, ar fi frumos s-o onorez. Povestea lui o ştiam, cred că mi-a spus-o odată şi.. nu vreau să fiu rea şi cu ifose de bucureşteancă vaccinată, dar cred că hoţii au un al şaselea simţ - aşa cum femeile simt, dintr-o sută de bărbaţi, pe cel care are un sistem imunitar complementar cu al lor şi ar fi bun pentru perpetuarea fondului genetic, aşa manglitorii miros provincialii şi naivii cu care ar putea ieşi combinaţiile perfecte.

Nu ştiu cât sunt de obiectivă, îmi bazez teoria mai mult pe faptul că eu am fost furată o singură dată în aproape 12 ani de când stau în Bucureşti şi-am mai trecut prin câteva tentative nereuşite, toate întâmplate în liceu. Poate am fost eu norocoasă, poate dacă nu aveam 16-17 ani şi naivitate cu caru' nu mi s-ar fi întâmplat nimic niciodată. :)

Mergeam într-o dimineaţă la liceu pe la 6.30, în vremurile când aveam cursuri de la 7.30 şi puteai fi exmatriculat din cauza absenţelor (la asta n-am ajuns, dar pe un semestru am avut 9 la purtare din cauză de chiul, pfaaa ce infractoare, domne) şi autobuzul căra fericit de vreo 5 ori mai mulţi oameni decât capacitatea normală. Eu stau într-un cartier nu foarte de soi al Bucureştiului, lucru ce are două consecinţe majore: 1. scuipatul de seminţe printre buze tuciurii este sport local în autobuze (ce-i drept, nu şi la orele de vârf); 2. mijloacele de transport în comun zdrăngăne, oftează, huruie şi protestează la fiecare plecare, schimbare de viteză, oprire, deschidere de uşi sau curbă. Cam tot timpul, aşa. :)

Şi cum mă îndreptam eu în acea dimineaţă glorioasă spre culmi nebănuite ale succesurilor şcolare, agăţându-mă mai mult din inerţie cu două deşte de bara dintre scări, că de alunecat într-o parte sau alta n-aş fi putut nici să vreau, ţineam geanta mea de emo-kid/poştaş în mizerie adusă în faţă, prevăzătoare ca o băbuţă. Din păcate, predicile pe care le primisem despre hoţi nu includeau şi ”deschide ochii la ce se-ntâmplă în jurul tău”; dacă mă ţineam strâns de geantă şi n-aveam nimic în buzunare totul ar fi trebuit să fie ok. Un nene stătea cu faţa la mine, deci cu spatele la uşa autobuzului, şi se tot foia şi răsucea de parcă l-ar fi jenat puţin un anal plug intrat prea adânc la o curbă bruscă. Eu, semi-adormită şi senină ca după o supradoză de Xanax, visam în continuare la un coleg de liceu mai mare care-mi picase cu tronc. Nu mi s-a părut dubioasă nici măcar punga de plastic goală pe care tipul fără stare o tot foşnea pe lângă geanta mea. ”S-o duce omul la piaţă. Piaţa aşa se face, devreme, nu? Da-da”.

Bărbatul a coborât după o staţie, o dată cu jumătate din autobuz, şi dus a fost cu punga lui şi cu portofelul meu cu tot. Buzunarul din faţă în care avusesem portofelul era stâlcit şi nici acuma nu-mi explic cum de n-am auzit sau simţit când mi-a deschis şi un arici şi fermoarul ca să ajungă unde voia. E şi asta o artă, nu oricine poate s-o facă, nu? De punga goală sau o haină ţinută pe mână ca acoperire mi s-a spus că-s trucuri vechi ale meseriei, la fel ca foşnitul şi frecatul de tine şi de-atunci le-am mai simţit de vreo 3-4 ori pe propria piele, tot în autobuz şi de cele mai multe ori la ore de vârf.

Mi-aduc aminte că o dată aveam ghiozdanul pus în spate, autobuzul era relativ gol şi doi tipi s-au aşezat chiar în spatele meu. M-am uitat peste umăr, creoli amândoi. Fată bună cum sunt, le-am acordat prezumţie de nevinovăţie şi-am stat pe loc, să văd ce se întâmplă. ”Poate stau aici că-i fix în faţa geamului şi-afară-s treij' de grade". Am auzit întâi fermoarul cum se desface, încet-încet. I-am lăsat, oricum aveam doar cărţi şi o bluză pusă peste ele şi m-am întors chiar când unul dintre ei ridicase bluza, să vadă ce se-ascunde dedesubt. Deşi rămăsese cu ea în mână şi se uita la mine ca prostul în timp ce-l înjuram, când s-a dezmeticit a avut tupeul să-mi spună că el nu făcea nimic :)) Ce mi s-a părut şi mai trist a fost că ceilalţi oameni din autobuz se făceau că plouă cu găleata cum făcuseră şi-n timp ce ăia îmi deschideau ghiozdanul, respectând cu sfinţenie principiul See no evil, hear no evil, speak no evil, să nu cumva să li se întineze karma şi chakrele.

În fine, de la păţania cu portofelul care avea alocaţia pe câteva luni în el *sniff sniff* dar, slavă Domnului, niciun fel de acte, nu mi s-a mai furat nimic. Probabil e una din experienţele prin care treci o dată şi-ţi înveţi lecţia. Sau, cum ziceam mai sus, poate am fost eu norocoasă.

Dau leapşa lui Zamo' (chiar sunt curioasă dacă i s-a furat vreodată ceva pe plaiuri de legendă :P) şi lui Radu, pe acelaşi principiu. Canadianizaţilor, ia ziceţi voi cum stă(tea) treaba!