metascandalul - teorie&practică

Mie nu-mi plac scandalurile online, din două mari motive:
1. nu-mi satisfac apucăturile de evil bitch decât parţial şi temporar; sunt aşa, un fel de masturbare tristă pe lângă sexul multiorgasmic
2. de fiecare dată degenerează în violenţă verbală gratuită, care întrece cu mult limitele pe care orice om cât de cât normal şi le impune în viaţa reală. (adică eu una mă-ndoiesc că ar veni un necunoscut la mine pe stradă să-mi spună că ar fute-o pe maică-mea moartă, dar poate sunt o mare naivă şi optimistă).

Pe lângă astea două, ar fi şi faptul că am fost implicată în nişte scandaluri tâmpite fără voia mea şi mi-am luat porţia de prostie anonimă pentru vreo două vieţi de-acu' încolo.

Cu toate astea, nu pot să-i condamn pe bloggerii care trăiesc din asta, la propriu. E mai uşor să faci bani din articole de scandal, trafic, adsense şi bannere decât muncind de la 9 la 18. Plus că mai trebuie şi să fie cineva dispus să te-angajeze, să ştii şi tu să faci o cafea, un sex oral şefului/şefei, o chestie de-asta uşoară, de vară. Numai gândindu-te la aşa ceva, verticalitatea ta se simte ameninţată de-o prematură cocoaşă, aşa că iei o hotărâre înţeleaptă pentru a-ţi proteja principiile, bunul tău cel mai de preţ pe lume: alegi prostituţia online. Sincer vă zic, e mult mai safe s-o faci virtual: riscul de îmbolnăvire scade drastic, dacă ţi-o bagă cineva în fund nu doare, iar tu eşti mai curat şi mai uscat ca un bebe proaspăt schimbat.


Long story short, gândurile astea şi nu numai îmi vin de obicei când aterizez pe la Buddha, însă nu el este subiectul micului meu mare rant. :) Azi încercam să recuperez lunga absenţă online şi-l răsfoiam pe De Ce, băiat simpatic de altfel, dar scandalos uneori în direcţii greşite (mă gândesc că poate Dan şi De Ce nici nu trebuie priviţi şi judecaţi drept o singură persoană.. adică na, aşa îmi place să cred). Ei, şi De ce (a nu se confunda cu Dan, deci) a scris un post jignitor până-n ultimul caracter la adresa unui blogger, prins în flagrant şi expus public bashing-ului în timp ce dansa la o petrecere privată, pe muzică macedonească. De Ce a mirosit scandalul, Beni a fost victimă colaterală - mai mult de-atât mi-e greu să zic cu calm şi obiectivitate.

Ce m-a dezgustat însă la culme a fost focul de paie întreţinut de DeMaio, un tip dubios care a fost implicat în tot soiu' de scandaluri, toate provocate de el. N-o să zic că-i ţaţă arogantă şi attention whore, să nu cumva să se supere pe mine, da' de chestiile astea două m-am prins de la primul nostru contact virtual, când argumentele lui dintr-o discuţie cu subsemnata se învârteau graţios în jurul jignirilor 'telectuale. Hait, mi-am zis, asta-i specia cea mai periculoasă, ”prostul educat” (e şi-o vorbă de duh mişto pe tema asta, cică un om care a citit o singură carte toată viaţa e mult mai periculos decât unul care n-a citit nimic).

Aşa că m-am ferit de el cât am putut, da' mi-e aproape imposibil, că poţi să fii sigur că-l găseşti peste tot unde-i sămânţă de scandal. Evident, şi-a băgat codiţa de intelectual rebel şi în scandalul pornit de De Ce. Spicuim din distinsul său discurs, întins pe vreo trei hectare de ecran şi câteva zeci de comentarii:


Acum, sincer, consider că Grădina Zoologică nu trebuie desfiinţată. Dimpotrivă, ea trebuie mărită, pentru ca astfel de animale să aibă loc în ea, spre marele deliciu al generaţiilor care vin, dar să fie folosiţi şi ca obiect de studiu pentru cei din clasele primare, la lecţia cu titlul “aşa nu”. Nu sunt sigur că am văzut bipezi care să se comporte ca ăştia, dar acum înţeleg de ce uneori îmi doresc să simt în mână căldura binefăcătoare a unui pat de pistol.
Nu-mi este ruşine că sunt român. Îmi este silă.

Ca să consider şi eu ceva, că cică aşa fac 'telectualii, am să consider că domnul DeMaio e un pic (mai mult) scrântit la sinapse, dacă el vrea să-i împuşte pe-ăia care nu-s suficient de arieni pentru gusturile domniei sale. Iar despre scârba de a fi român, aş dori să-l înştiinţez că mie-mi vine să vomit când aud aprecieri de genul ăsta, venind de la nişte oameni care se consideră prea buni pentru mizeria în care se zbat şi jegul uman ce-i asaltează zi de zi, dar uită că sunt absolut liberi să-şi facă bocceluţa şi să plece-n lume. Pe bune, plecaţi, e un gest altruist, ţara şi ăştia care au rămas în ea nu vor ieşi din rahat până nu scapă de lamentările voastre dobitoace.

Oricine are dreptul să judece. Fiecare, normal, din punctul de vedere al intelectului de care dispune. Eu, ca individ venit din stradă, cu doar patru clase, agramat şi murdar ca vai de mama mea, nu pot spune decât faptul că ceea ce văd acolo aparţine precambrianului naturii umane. Atât. Nu am jucat niciodată rolul priapicului în faţa unui alt bărbat şi nu aş produce experienţa asta nici măcar în cazul unui tumult bahic. Din ceea ce văd, nu te supără neapărat faptul că a redat acea nefericită fractură a normalităţii, ci că tu ai fost la ea. Practic, ca să spun lucrurile mai altfel, te deranjează că imaginea ta ar putea avea de suferit, în clipa în care lumea se va uita cu alţi ochi la tine.

”Ci eu în lumea mă simt/Nemuritor şi rece!” *ochi daţi peste cap în vâltoarea trăirii* *aaaahhh ce bun sunt* *orgasm intelectual*

Păi da, asta fac oamenii inteligenţi, şi-o flutură (inteligenţa, nu alta) pe la nasul celor mai puţin înzestraţi, încercând chiar să se întreacă pe sine în numărul de construcţii intelijente pe cm pătrat. Ah, şi umorul fin, degajat tocmai de această expunere deloc forţată, dar (ah!) atât de amuzantă. Mami, mami, am călcat pe cineva în picioare, dar am făcut-o cu stil!

Beniamin, indiferent între cine şi cine este, există o înregistrare la care mă uit a patra sau a cincea oară. Concluziile avem voie să le tragem fiecare. Unele dor, dar asta este viaţa.
Noapte bună.

Ziceau nişte oameni o dată, comentând teatrul antic, că încă de pe-atunci se descoperise reţeta universală pentru amuzamentul maselor: nişte neni se maimuţăreau şi făceau pe proştii pe scenă, iar publicul behăia nevoie mare. Cică ar fi tipul de umor cel mai uşor de realizat, dar şi de digerat. Ciudat că DeMaio, băiat cultivat cum este dumnealui, se amuză în mod repetat la (presupusa) inferioritate a unor semeni de-ai săi. (Că doar nu-i masochist, să se uite de-atâta ori ca să se îngreţoşeze din ce în ce mai tare, nu?)

Acum o săptămână am fost în Herăstrău. Şi am fost agresat de mulţimea de ţărani care băteau aleile cu mobilul în mână, ascultând ţigănelile astea împuţite. Eu sunt unul dintre ăia care, afectiv, intelectual şi sentimental, mă simt agresat de asemenea comportamente. Şi, repet, că se pare că nu ai prins foarte bine ideea, nici măcar în mediu privat nu am văzut pe cineva din anturajul meu care să facă dansul de împerechere în văzul altora. Aşa că lasă-mă pe mine să mă salvez de la starea de prostie suculentă în care ajunge ţara asta şi să fac tot posibilul să nu ajung să fiu considerat un ţăran, pentru că ceea ce se vede acolo, şi nu numai din punctul meu de vedere, arată lipsa multor lucruri.

Deci.. da. Omul se simte agresat ”afectiv, intelectual şi sentimental” de ”starea de prostie suculentă” în care ne-a ajuns naţiunea. Am râs, pe bune. Se conturează din ce în ce mai bine portretul unui mic Vadim. Cred că dacă se străduia puţin mai tare, putea să propună şi-o linşare în masă a ţiganilor/maneliştilor. ”Ieşiţi în Herăstrău cu mine şi puşcoacele! Hai să salvăm România de ciori!”

Discuţia DeMaio vs. Beni ajunge la o cunoştinţă comună a celor doi, care fusese la bairamul machidon şi pe care Beni, în disperare de cauză, o bagă în aceeaşi oală ca să demonstreze că şi lumea bună îşi mai dă în stambă. Ei, DeMaio al nostru îşi apără însă prietena ca un bulldog poet/trubadur ratat. Care este:
Încă un lucru. O ştiu bine pe Sorana, asta numai şi pentru că i-am văzut tristeţea oglindită în valul de cafea pe care îl tremurase răsuflarea ei. Nu ai ce să îmi spui de ea. Da? O cunosc mai bine decât mă cunosc pe mine. Asta ca să înţelegi faptul că acel om nu eşti tu, că acel om nu vei fi vreodată şi că, venită din partea ta, afirmaţia făcută la adresa ei este o măgărie. O mare măgărie. Pură.
[...]
Şii fii sigur că nu ai cum să obţii imaginea Soranei de la mine. Imaginea ei se desenează în nori de existenţă, nu în valuri de buricăreală.

N-am mai stat să citesc şi restul comentariilor individului, dar pun pariu că-s cel puţin la fel de savuroase. Ziceţi-mi voi dacă mai găsiţi ceva interesant, în timp ce eu o să mă retrag în bârlog aşteptând scandalul...